menu
person

9:26 PM
Doar pentru tine!

   Fiecare om alege cum vrea să îşi petreacă tot restul vieţii. Eu te-am ales pe tine, la bine şi la rău. La fericire şi necaz. Pentru că nu îmi pot lua gândul de la ochii tăi maro închis cu reflexii aurii, părul ca abanosul, gura mică şi buzele moi care, atunci când se deschid, mă imbată, am hotărât să te iau alături în acest carnaval al vieţii. Am decis că sunt capabil să am grijă de tine ca un frate, că te pot iubi ca o mamă şi pot tânji după tine ca un amant. Mâinile fine am vrut să ţi le cuprind doar eu în ale mele palme bătătorite de truda pe care am îndurat-o doar pentru a-ţi crea ţie un viitor frumos. M-am decis că zâmbetul tău este prea frumos pentru a ţi-l admira doar de la distanţă şi am hotărât că eu vreau să fiu motivul pentru care îl schiţezi.
   Mi-am luat inima în dinţi şi i-am mărturisit celei mai frumoase domnişoare că înregul univers nu poate ascunde o imagine mai mirifică decât cea din faţa mea. Ea a zâmbit. Eu eram confuz. Voiam să ştiu ce gândea în clipa aceea, dar ea nu schiţa niciun gest. După o perioadă de tăcere, s-a uitat în ochii mei şi mi-a zâmbit. Am simţit atunci încredere, speranţă şi fericire. Acesta a fost primul moment care m-a convins că femeia asta merită să o iubesc şi dincolo de moarte. Faptul că mi-a vorbit printr-o singură privire, iar eu am înţeles-o, mi-a demonstrat că dincolo de hainele extravagante şi zâmbetul ştrengar era un suflet care bătea doar pentru mine. De atunci a rămas veşnic în inima mea, cea mai frumoasă fată care mi-a oferit cea mai frumoasă viaţă, cei mai frumoşi copii şi cea mai liniştită bătrâneţe. Femeia pe care încă o iubesc!





Tag-uri: Sb x fi драйвер, Тино Ананд, уголовно исполнительное право лекци, программа вооружений до 2020 г | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar