Eram singur. Prea singur pentru a putea măcar să sper. Acum sunt fericit. De când o întâlnisem, viaţa mea prinsese culoare. Nu ştiu dacă era de la ochii căprui, părul negru sau de la buzele acelea micuţe care, atunci când se deschideau, făceau ravagii printre tinerii din jur. Totul se schimbase. Viaţa mea, viaţa ei, viaţa noastră. Gândeam împreună, visam împreună, eram o singură fiinţă care îşi dorea să nu se mai destrame niciodată. Şi îmi era suficient la început...până când am început să vreau mai mult. Această dorinţă a mea a luat naştere în momentul în care am văzut că ea nu era atractivă doar pentru mine, ci pentru toţi cei din jur. Am văzut că nu doar eu eram atras de zâmbetul său, de gingăşia ei şi asta m-a făcut să mă schimb. Nu mai eram acel băiat romantic de care se îndrăgostise, ci unul extrem de protectiv, posesiv...unul extrem de prost. O voiam numai pentru mine şi îi uram pe toţi care încercau să îi intre în graţii. Am presat-o prea mult şi ajunsese la punctul de a claca, de a renunţa la tot, deoarece nu îşi dorea o viaţă monotonă în care să fie nevoită să dea tot timpul explicaţii. Mi-a explicat totul în momentul în care stătea lângă uşă, răzmată de geamantanul în care îşi împachetase toate lucrurile şi dorinţele noastre, cu ochii în lacrimi. În momentul acela am realizat cât am fost de prost să îndepărtez de lângă mine femeia iubită, doar din cauza nesiguranţei mele. Am realizat cât am fost de prost să mă gândesc că această femeie, care plângea în faţa mea, era capabilă de un adulter sau să mă părăsească pentru un altul mai bun. În momentul acela am strâns-o în braţe atât de tare, până când am simţit că toate bucăţelele din inima ei, pe care eu le provocasem, s-au unit, din nou, intr-una singură care bătea doar pentru mine. Şi acum eram conştient de lucrul acesta.
    Paradoxal, în ciuda acestei prostii, din vina căreia eram pe cale să pierd iubirea vieţii mele, ea a înţeles mesajul acelei îmbrăţişări pătimaşe şi, ceea ce este cel mai important, este faptul că a avut încredere în mine şi nu m-a abandonat. Nu a făcut-o nici până în ziua de astăzi.