“Nimeni nu ne poate impune ce să simțim”- acesta este primul gand care îmi vine în minte în fiecare dimineață când ma ridic din pat, gata să încep o nouă zi. Nimeni nu poate hotărî în locul tău şi, cu siguranţă, nimeni nu o va face atâta timp cât rămâi tare şi nu te laşi influențată de părerile celor din jur. Dar vine un moment în care unele lucruri se schimbă şi poate că ți-ai dori ca stările tale interioare să fie dictate, oarecum, să ştii la ce să te aştepţi. Mă refer la acele momente în care preferăm să rămânem singuri, în care avem senzația că trebuie să plângem pentru a ne linişti, iar întregul univers pare a se prăbuşi deasupra noastră. Ei bine, aceste sentimente sunt rezultatul unor dezamăgiri, în general, iar cel mai bun şi elegant mod de a trece peste ele este să plângem. Să plângem până când simțim că întregul trup ne ia foc, că suntem mai aproape de o zi de vara decât de un uragan, mai aproape de un spectaculos răsărit la malul mării decât de o altă zi monotonă. Plânsul este unicul mod de a ne elibera de toate energiile negative acumulate, de dezamăgiri şi regrete, iar când acesta se opreşte găseşti în tine o puntere inimaginabilă, care face ca sufletul tău să reînvie. Când toate acestea s-au sfârşit, cand îți găseşti, în sfârşit, echilibrul este momentul să te ridici în picioare, să îți îndepărtezi urmele lacrimilor de pe față, să te îmbraci în cele mai frumoase haine şi să ieşi pe stradă ca o felină gata de atac, aruncând priviri în jurul tău pentru ca toţi să creadă că ai o viață minunată şi, cel mai important, să creadă că eşti fericită. Dar tu, în mintea ta, zămisleşte un plan împotriva celor care te-au doborât şi, cu inteligență şi precizie, atacă-i din umbră acolo unde îi doare cel mai tare. Doar aşa îți poţi recăpăta adevaratul echilibru sufletesc.
|
