Viaţa ne poartă pe diferite meleaguri. Astăzi suntem fericiţi, iar mâine tânjim după o îmbrăţişare; astăzi iubim, iar mâine vom fi din nou singuri, aşteptând cu nerăbdare un nou început. Nu ştiu când a devenit atenţia vitală pentru un om, însă cert este că, dacă persoana iubită nu ţi-o acordă, suferi. Fericirea ne-o facem, până la urmă, singuri. Noi alegem cu ce să ne îmbrăcăm, cum să ne comportăm, în interiorul cărui cerc de prieteni să ne integrăm şi, nu în ultimul rând, cu cine să începem o relaţie.
   Fericirea o putem dobândi în urma unei reuşite. Atunci când, după numeroase eforturi de a ne depăşi condiţia materială, intelectuală sau fizică vedem mult aşteptatele rezultate, ne dăm seama că toate încercările noastre au dat roade, iar serile nedormite şi cearcănele de la ochi au meritat tot efortul. Niciodată nu vom fi mai fericiţi decât atunci când reuşim să dobândim ceva prin propriile puteri. Lipsa încurajărilor de la cei din jur nu ar trebui să constituie un impediment, mai ales având în vedere faptul că, la final, le poţi râde în faţă. Părerile celor din jur sunt orientate în aşa fel încât nimeni să nu aibă puterea de a ieşi din anonimat, iar tot ce facem să ne caracterizeze ca şi colectiv, nu ca individ total independent. De aceea, nu ar trebui să te intereseze de părerile lor, iar dorinţa care nutreşte în sufletul tău să răzbată prin labirintul încercărilor şi să îşi croiască drum să iasă la lumină pentru a te inunda în fericire şi pentru  a te transforma într-o pată de culoare in cenuşiul societăţii. Doar aşa poţi fi cu adevărat fericit!