menu
person

2:50 PM
Nostalgia, Mircea Cărtărescu
Nostalgia , un titlu sugestiv pentru o carte profundă și plină de mister, continuitate și extaz. Această versiune aniversară pe care am reușit să o colectez de la una dintre numeroasele librării on-line se prezintă într-o formă cartonată, cu file groase și cu o copertă protectoare. Conținutul acesteia este însă unul foarte interesant.
Fiind formată din trei povești: Mendebilul, Gemenii și Rem, aceasta cuprinde date din viața unor personaje cu înclinații literare, ele trei fiind interconectate prin întâmplări aparent nesemnificative, dar care se vor regăsi în celelalte într-o formă la fel de insignifiantă, spusă în trecere. Foarte multe trimiteri literare, nume de opere sau de autori se regăsesc în paginile acestei cărți, iar viața personajelor contrastează cu așteptările pe care le au de la realitatea pe care o percep cu greu. Joaca unor copii din zonele lăturalnice ale Bucureștiului, primul sărut, prima dragoste, primul contact sexual sau chiar prima relație ascunsă de ochii lumii, prezentate „cu perdea” fac din această carte scrisă la persoana I un fel de jurnal intim. Pentru că nu este cazul să ne raportăm la tehnicile narative folosite, țin să precizez faptul că am citit această carte cu o profundă implicare, iar acest lucru a fost posibil datorită identificării noastre, a adolescenților/tinerilor contemporani cu cei din secolul trecut.
Dacă sunteți în căutarea unei cărți în care să nu întâlniți doar literatură, ci și informații despre structura Bucureștiului din secolul XX, despre muzeele, cărțile sau muzica preferate de tinerii de atunci, despre trenduri și tendințe (în modă, machiaj, mobilier) și multe alte elemente care o fac să fie o frescă a  celei de a doua jumătăți a secolului trecut, atunci vă recomand cu drag această carte atât de complexă și de captivantă.



Tag-uri: Relaxare, peisaj, culoare, inspiratie, literatura, frumos, Arta, Carte | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar